Tu nu mă duce,
Doamne, în ispită
De câte ori se va
ivi prilejul:
Pegas stârnește-n
praf stelar vârtejul
Din cer, cu
lovitura de copită.
Eu sunt cuprins ca
și aracu-n vrejul
De nervi întinși.
Ființa-mi istovită,
Mereu aflată-n
goană neoprită,
În vane patimi arde
ca gătejul.
Stau și mă-ntreb:
n-o fi și altă temă
Decât să cânt
ființa ei candidă,
Cu ochi adânci, cu
fața ca de cridă
Și s-o fixez în
clar de teoremă?
Obsesia, efigie și
stemă
Sculptate sunt în
greaua mea obidă.
(iulie, 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu