Chiar dacă aripi
ai, nu-ți este zborul
Obligatoriu dat ca
sinecură,
Nici talpa bătucită
nu îndură
Asprimea pietrei
până-n viitorul
Ce-l vrei ferice
fără de măsură
Încât să simți și
tu în piept fiorul,
Îns-ai să vezi,
neînsemnat e sporul
Când fericirea tot
la zar se fură!
Dar pe nisip nu
pune temelie
Că nu va ține prea
înalte ziduri,
Iar anii își vor
scrie cu-adânci riduri
Scrisori uitate
către veșnicie.
Ascultă dar durerea
veșnic vie
Cum monoton îngână
triste lieduri.
(Mai, 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu